Un univers în plină evoluție

Postat de in 12 January 2015


fractal

Auzim din ce în ce mai des în ultima vreme că ne aflăm în pragul unei profunde schimbări de paradigmă, iar nevoia de spiritualitate pare a fi din ce în ce mai accentuată. Schimbarea la care suntem provocați se aplică în toate domeniile de viață, iar noi suntem o mică parte dintr-un univers în plină evoluție. Universului complex din exteriorul nostru îi corespunde un univers la fel de complex, în interiorul nostru, iar reprezentarea lumii ni se înfățișează în funcție de propriile repere. Imaginea noastră despre lume se exprimă în tot ceea ce facem.

Pentru că cel mai adesea răspunsurile la întrebările despre cine suntem și care este scopul nostru în această viață sunt de natură metafizică, cel mai dificil lucru este de a ști dacă alegerile noastre sunt benefice sau corecte. Un pas important pe calea spiritualității este manifestarea recunoștinței, dar nu ca o rețetă aservită unor scopuri, ci ca atitudine profund spirituală. Suntem noi conștienți că suntem privilegiați și iubiți de Univers?
Foarte rar conștientizăm motivele pentru care ar trebui să mulțumim pentru ceea ce suntem și pentru ceea ce avem. Pentru că avem tot ce ne trebuie ca să putem evolua, iar când vorbim despre spiritualitate ar trebui să ne raportăm la starea grației divine. Recunoștința, la rândul ei, se compune din renunțarea la orgoliu, sinceritate, consecvență ori seninătate.

Absența orgoliului presupune depășirea ego-ului prin încetarea comparațiilor și dorința de a vedea ce este bun în orice ni se întâmplă. Lipsa orgoliului face loc compasiunii și iubirii. În căutarea autenticității devine complicat să punem în acord ceea ce gândim cu ceea ce dorim, iar dificultatea de a fi sincer crește când ceva nu îți este pe plac. Totuși, sinceritatea însoțită de respect conduce la acceptare și respect de sine. Consecvența este baza practicii spirituale și cel mai bun mod de a liniști agitația spiritului. Se cere timp pentru ca obiceiurile bune să lase urme: trezirea la aceeași oră în fiecare zi, meditația sau rugăciunea, savoarea zilnică a unui moment pentru suflet. Calmul, acceptarea, sentimentul de pace, toate încep printr-un moment de seninătate. Cufundându-ne în această stare vom simți deplina liniște a spiritului, starea optimă pentru a ne pune în acord cu universul interior și exterior.

Recomanda sau printeaza acest articol



Facebook Twitter StumbleUpon Email Print

Lasa un raspuns

Abonare newsletter

Ezoterism

Comentarii recente