Treptele iluminării

Postat de in 11 January 2015


Geshe-Sonam-Rinchen---Iluminarea.-37-de-trepte-375x580

Emoții perturbatoare, resentimente, furie, confuzie, frică, atașamente, mâhnire, răzbunare, oameni, locuri ne pot abate din drumul spre desăvârșire și spre noi înșine. „Iluminarea. 37 de trepte“, Geshe Sonam Rinchen, ed. Mistica conține o colecție de versete tibetane străvechi, scrise de Geylsay Togmai Sangpo, ce ne învață cum să ne eliberăm de toate acestea.

„M-am rugat să renasc în iaduri, ca să-i pot ajuta pe ceilalți“, spune un înțelept tibetan „dar am păstrat viziunea ținuturilor pure“. În absența unei inimi bune, drumul către ținuturile pure este blocat. Este una dintre concluziile cărții, pentru că bunăstarea și fericirea vin prin iluminare și depind de cultivarea a ceea ce este sănătos și de înlăturarea a ceea ce este dăunător. Cei care ne învață cum să reușim sunt ființele iluminate, înțelepții ale căror învățături trebuie să le punem în practică și să le pătrundem esența.

Cele 37 de versete conțin sfaturi și îndemnuri despre cum să ne recunoaștem, în primul rând, propria suferință, să ne evaluăm șansele favorabile, să evităm locurile și persoanele care provoacă emoții negative și să ne păstrăm luciditatea în orice situație. Non-violența ne protejează mai ales pe noi, deoarece orice îi rănește pe alții, indirect ne rănește și pe noi. Preocuparea exagerată pentru bunurile materiale lasă prea puțin timp pentru practica spirituală. Plăcerile trecătoare nu produc adevărata fericire, de aceea pentru eliberarea supremă este necesar să aspiri la starea care nu se schimbă niciodată. Resentimentele și dorința de răzbunare nu ne ajută să recuperăm ce am pierdut, la fel și în cazul discreditării și al ingratitudinii. Asemenea ocazii trebuie folosite pentru a crea o energie pozitivă. Privindu-le constructiv, devenim invulnerabili.

Toate aceste sfaturi sunt analizate și explicate pe înțelesul tuturor de Geshe Sonam Rinchen, astfel încât „Iluminarea. 37 de trepte“ ar putea fi un bun manual de educație civică. Preceptele sale referitoare la conduita umană nu își vor piede niciodată valabilitatea.
Nu aș recomanda această carte doar pentru calitatea de bun ghid al unei vieți spirituale armonioase, ci și pentru frumusețea ei poetică. Citită într-o altă cheie, „Iluminarea. 37 de trepte“ poate fi înțeleasă ca un poem al efemerității vieții. Existența noastră de ființe muritoare este un vis. Moartea și trecerea timpului șterg tot ceea ce ai construit într-o viață. Viața este trecătoare, doar ecoul faptelor umane răsună veșnic în univers ca o notă muzicală în plus. Îndemnul nerostit este acela de a-ți acorda simțurile pentru a fi capabil să atingi cele mai înalte note din marele concert al lumii.

Recomanda sau printeaza acest articol



Facebook Twitter StumbleUpon Email Print

Lasa un raspuns

Abonare newsletter

Ezoterism

Comentarii recente