Sunt îndrăgostită de Tine, Inima mea!

Postat de in 01 February 2015


ruga inimii

Despre ruga aprinsă a străinului și atât de aproapelui Horia Francisc Țurcanu (Cartea 44)

Știu că a vorbi despre inimă nu sună bine în cultura noastră, în timpul nostru copleșit încă – sufocat de multe ori –  de tiranica rațiune. E de ajuns uneori să pronunți cuvântul „inimă” și te compromiți. „Ce e asta?”,  te poți trezi întrebat cu aroganță și mustrat pe un ton aspru că ți-ai pierdut mințile, că începi să te scufunzi în baia siropoasă și sordidă a sentimentalismului. Cu toții fugim de inimă, asta ne învață lumea în care trăim: „Fii cu minte!”, ne spun părinții. „Educa-ți mintea”, ne învață școala. „Tu n-ai minte?”, se întâmplă să ne întrebe, plin de revoltă, chiar și omul pe care-l iubim. Da, și el tinde să devină obiectul analizabil, la rece, al minții. Și exemplele pot continua.

În timpul aceasta, Inimă, Părăsita noastră, a mea, ești răbdătoare:

„… nespunând nimic

Așteptând clipa, necerând nimic pentru tine

Nici recunoaștere,

Nici măcar un nume…

Atât de frumoasă, atât de puternică, atât de singură de mine…”

Oh, ce cuvinte! Sună ca un tânguitor moment de trezire.  Oare, cine ești tu, acela care te căiești?  Cine ești tu, îndrăznețule, și cum ți s-a năzărit să privești departe, oh, atât de arhi-departe, până la Ea? Cine ești, tu, viteazule, și de unde-ți vine cutezanța să lași sabia pentru Ea, Inima? De ce mă tulbură vorbele tale atât de mult? Cum de reușești tu să vorbești despre Inima ta, și despre mare Putere a Sa, cu un glas mai adânc și mai viguros decât al tău? De unde ți-ai adunat impresionantele și covârșitor de multele voci? Ce arhetip se zvârcolește în ființa ta și te mână spre întregire?

Străinul acesta și eu

Mă tulbură vorbele lui… Îmi dau seama că am încercat, cu obstinație, să fug de inima mea, în tendința de a fi în rând cu lumea bună. Mi-am spus tot timpul: trebuie să ajung să gândesc cu mintea mea, trebuie să produc un discurs care să-i mulțumească pe vorbitorii competenți, trebuie să ajung în linie, în linia de sus, eventual, în cea mai de sus, dacă se poate, acolo unde obrazul scorțos de subțire al finului intelectual nu va mai face nicio grimasă, iar fruntea lui înaltă nu se va mai alege cu niciun rid, din pricina încruntării pe care aș putea să i-o provoc, eu, nesabuita. Atunci – când mă voi pierde cu totul într-un sistem de idei, într-un cod de norme, într-o credință exterioară și triumfătoare în sondaje – o să contez!

Au fost câteva momente în care s-a insinuat în mine impresia că sunt pe drumul cel bun. Oh, ce fericită am fost când am visat că ceea ce îmi doresc, este pe cale să se întâmple! Cel puțin așa prevestea visul în care am născut un copil din cap, mai exact, prin frunte. Pe scurt, văd cum emisferele cerebrale se desfac și Carl – așa se numește copilul – vine pe lume, prin mijlocul frunții mele, din Grădina Edenului. Știu, visul îmi spune… Durerile facerii sunt crunte. Simt cum îmi plesnește capul și, îndreptând brusc privirea în jos, vad că nu mai am inimă. Mă uit la golul imens din mine, la cavitatea plină de sânge, la hăul terifiant pe cale să mă înghită, dar, imediat, întorc capul. Prefer să acord atenție doar primei parți a visului și să mă bucur de noul meu născut. Ignor nota de plată, nu pentru multă vreme însă…

Aflu, sunt făcută să simt din plin, că atunci când inima pleacă, sau este furată, sau este părăsită, trebuie adusă înapoi. Știu asta de la Jung. Și el știa asta de la alchimiști, de la gnostici, de la șamanii de pretutindeni, din zestrea de înțelepciune a civilizațiilor îndepartate pe care le-a cunoscut în mod direct. Fără sufletul care viețuiește în ritmul Inimii și se hrănește cu duhul ei, nu mai există viață, nu mai există sănătate, nu mai există bucurie, nu mai există nicio tresărire. Nu mai există decât dezolare, spaimă și o imensă, sinistră, singurătate.

Unde-o fi străinul care vorbește pe mii de voci? Știe el ceva…

Am tot încercat să-mi aduc Inima înapoi, în lăcașul trupului în care am ales să-mi trăiesc experiența de om, dar nu mi-a izbutit. M-am intrebat ce sa fac, cum să revin la viață, cum să onorez șansa minunată a vieții în care am intrat, cum să mă întregesc, cum să nu-mi irosesc ocazia existenței umane și împlinirea, realizarea, omului menit să fiu? Oh, străinule și atât de aproapele meu, ce oglindă îmi pui în față!

„Am găsit tot ceea ce am căutat,

toate răspunsurile,

am învins și am sângerat, am luat totul și am pierdut totul…

Fiecare picătură de sânge a fost a Ta, Inima mea,

Fiecare răsuflare din Tine a fost.

Orb și singur de Tine, am fost pierdut.

Iartă-mă, Inima mea,

Aceasta e Puterea Ta.”

De dragul lui Jung te-am uitat pe Tine, Inimă. Dar a urmat o viziune, ca sa ma trezesc: Jung mi-a fost scos  din cap. Am văzut cum a fost alungat din împărăția pe care i-o construisem undeva, la înălțime. Zguduitoare imagine! Pedantul Jung, cu costum și cravată, cu ochelarii pe nas și cu o carte în mână, cade de sus, cu tot cu tronul în care împărățise în mintea mea. Aud cum strigă de durere și sunt sfâșiată.

Peste puțin timp, înțeleg că trebuie să fac nu ceea ce spune Jung, ci chiar ceea ce a făcut el. Realizez că, fiindu-i atât de credincioasă, am încremenit în cuvintele lui. Trebuie să intru în experiență, în mine, în Inimă. Numai s-o pot aduce înapoi!

În peregrinările lui șamanice, Jung a întâlnit pe cineva care i-a spus că americanii sunt niște nebuni. „Imagineaza-ți, pretind că gândesc cu capul”. „Și cu ce ar trebui să gândească?”, l-a întrebat Jung, iar raspunsul a fost cel pe care, desigur, îl ghiciți: „Cu inima!” Cartea Roșie este călătoria șamanică întreprinsă de Jung pentru recuperarea sufletului și pentru întregire. Ei bine, cine mă învață pe mine să fac așa o ispravă ? Unde mi-o fi cutezanța? Ce zici, străinule, și atât de apropiatule, tu, cel care te rogi cu vorbe aprinse la tăcuta, la părăsită a ta Inimă?

În tulburarea întrebării fac valuri și caut. Găsesc niște scrieri, ascult ce spune și simt cât de autentic este mesajul pe care, cu generozitate, îl împărtășește. Nu, nu e străin, e aproapele…  Îmi regret aroganța anilor mai tineri, când priveam doar spre zările înalte ale deținătorilor consacrați ai cunoașterii, spre marile nume, acelea care te  fac să uiți de tine și de cei aidoma ție, de căutătorii întregirii.

„Toată cunoașterea este a mea.

Un singur lucru lipsește. Inima.”

Aproapele știe, iar eu, ascultându-i vocile, simt durerea pe care am alungat-o, pentru că atarna greu, prea greu… N-am știut că cine vrea să-și ușureze crucea, mai mult își adaugă. Mă rog, cu vorbele grăite de vocile lui, de vocile noastre, la Inima mea:

„Iartă-mă că Te-am părăsit, că am uitat, că m-am rătăcit

De tine, Inimă, căutând,

Într-un târziu te găsesc încă vie, inima mea, bătând,

Atât de frumoasă, atât de puternică, atât de singură de mine

Atât de curajoasă, draga mea Inimă

Așteptând.”

Și, Inimă, mi-ai spus într-un vis, atunci când mi-ai apărut în chipul minunat al femeii șaman, că vrei ACASA. Eu n-am înțeles sau m-am făcut că nu înțeleg. Și cum te-ai mai uitat în ochii mei, și cum m-ai scăldat cu lacrimile Sufletului din Tine, sub puternicele raze  ale soarelui și sub stropii înălziți ai ploii ce curgeau … De unde, oare? Era senin.  Cerul întreg plângea de mila mea, de dragul Tau, de neputință, căci putința de a te aduce acasa e toată a mea, zace în mine. ÎN MINE ZACE. Numai s-o găsesc! Pentru Tine, pentru mine, pentru copilul nostru divin, Cristosul, rodul Tău și al meu. Tânjesc după Tine, mă rog cu vorbele de duh găsite de aproapele, înaintea mea, înaintea noastră, și pornesc în cautarea Ta.

„Ai trecut singură peste frică, peste singurătate, peste părăsire

Inima Mea

Ești încă aici, tremurând,

Atât de obosită, atât de îndurerată

Și totuși bătând

Curajoasa mea inimă.”

Te-am trădat de-atâtea ori, m-am ascuns de Tine, mi-am întors fața de la tine ca să nu îmi ia foc obrajii, te-am lăsat singură cu durerile tale, iar Tu mă aștepți, credincioasă, încercând să mă înveți ceea ce n-am știut niciodată: răbdarea! Fierbinte, mă rog:

„Iartă-mă Inima mea

Căci asta este mare

Puterea Ta! …

Lasă-mă să te țin în palma mea dreaptă

Regăsita mea.

Iartă-mă Inima Mea

Tu ești, ai fost, vei fi mereu Puterea Mea.

Singura.”

Acum (Te) văd.

Recomanda sau printeaza acest articol



Facebook Twitter StumbleUpon Email Print

Lasa un raspuns

Abonare newsletter

Ezoterism

Comentarii recente