Pita Sfântului Vasile (bucate mănăstirești)

Postat de in 08 January 2015


Vasilopita

Vasilopita este pita în care, după tradiția greacă, se punea o monedă de aur și se mânca fie seara, în ajunul Sfântului Vasile, fie la amiaza zilei următoare, în urma unei ceremonii speciale (la biserică este însoțită de o rugăciune aparte). Se taie și se împarte fie de preot (la biserică), fie de mai-marele casei (în familie) într-un număr de porții egal cu cei prezenți, la care se adaugă câte o părticică pentru Domnul Hristos și Maica Domnului, pentru Sfântul Vasile și pentru sfântul protector al casei. Celui ce va găsi moneda ascunsă în pită îi va merge bine tot anul respectiv. Obiceiul are rădăcini arhaice și, inițial, nu avea legătură cu Sfântul Vasile, ci cu obiceiul de a alege un rege prin tragere la sorți.

Ingrediente

3 cești de făină (care crește singură)
5 ouă
2 cești de zahăr
2-3 lingurițe de coajă de portocală rasă
migdale prăjite (pentru ornare)
250 g de unt
1 ceașcă de suc de portocale
1/2 păhărel de uzo

Preparare

Se bate untul pentru 10 minute. Apoi se adaugă încet-încet zahărul. Se pun ouăle, pe rând, unul câte unul, sucul, coaja de portocală rasă, păhărelul de uzo și la sfârșit făina. Se toarnă amestecul de într-o tavă rotundă, tapetată cu unt și făină. Se coace la 180 de grade aproximativ o oră. De îndată ce pita Sfântului Vasile se va răci, se ornează cu migdale (dacă este preparată în preajma Sf. Vasile, se scrie anul) sau cu diferite modele, după preferință.

Rugăciunea Binecuvântării pitei Sfântului Vasile

„Doamne, Dumnezeul nostru, Creatorul universului, Dătătorul vieții și Vistieria bunătăților, binecuvântează pâinea aceasta, pe robii Tăi care au pregătit-o întru cinstea și pomenirea celui între sfinți părintele nostru Vasile cel Mare, arătorul tainelor cerești. Sfințește-i pe cei care vor gusta din ea și dăruiește-le sănătatea trupului și sufletului. Îndreaptă-i spre ceea ce le este de folos și fă ca lucrurile mâinilor lor să fie bine-plăcute înaintea Ta. Umple-le viața de bunătăți. Dăruiește-le atât acestora, cât și întregii lumi un an nou mântuitor și plin de pace, pentru rugăciunile Preasfintei Născătoarei de Dumnezeu, ale celui între sfinți părintele nostru Vasile cel Mare și ale tuturor sfinților Tăi.“

Recomanda sau printeaza acest articol



Facebook Twitter StumbleUpon Email Print

Lasa un raspuns

Abonare newsletter

Ezoterism

Comentarii recente